Nu e o iluzie optică! Cazul straniu (și 100% real) al familiei din imagine: Toți cei 15 membri au câte 6 degete la fiecare mână

Nu e o iluzie optică! Cazul straniu (și 100% real) al familiei din imagine: Toți cei 15 membri au câte 6 degete la fiecare mână
FOTO - BBC
Publicat: 10/12/2022, 18:30
Actualizat: 10/12/2022, 19:21

Brazilia visa la al șaselea titlu la Cupa Mondială, iar o familie din această țară venise cu propriul mod, unic, de a-i susține. Familia Silva, din Aaguas Claras, Brazilia, ridică șase degete, la o singură mână, pentru a reprezenta al șaselea titlu pe care naționala lor îl urmărea în Qatar. Era o adevărată tradiție, de când Brazilia a câștigat al cincilea titlu în 2002.

Membrii familiei s-au născut toți cu douăsprezece degete, scrie dailystar.co.uk.

După ce echipa, condusă de selecționerul Luiz Felipe Scolari, a ridicat trofeul pentru a cincea oară după turneul din 2002 din Coreea de Sud și Japonia, mutația genetică a familiei a căpătat un simbolism aparte.

Silvia Santos da Silva, o membră a familiei, în vârstă de 60 de ani, a precizat că bunica sa paternă a fost prima care a prezentat variația genetică, cunoscută sub numele de polidactilie.

De atunci, aproximativ 15 membri ai familiei s-au născut cu șase degete la fiecare mână și picior.

„Din 2018, nimeni nu s-a mai născut în familie cu această afecțiune. Acum copiii se nasc doar cu cinci”, a spus Silva pentru Metropoles.

În 2016, unii membri ai familiei au participat la un studiu în Germania pentru revista științifică Nature Communications, despre anomalia de la degete.

„Cercetarea a fost menită să afle modul în care creierul declanșează al șaselea deget. Au vrut să descopere asta pentru a putea crea proteze mai bune”, a explicat Silvia.

Din păcate, între timp, Brazilia a fost eliminată de la Cupa Mondială! Croația a câștigat în sferturi, la loviturile de departajare, și va întâlni Argentina în semifinale.

FOTO – BBC
Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Măcelarul din Teheran a murit! Drag popor al Iranului, bucură-te!". Cine sunt iranienii fericiți că...
Reacția virală a unei turiste din Marea Britanie când a văzut cât costă o cafea...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
VIDEO „Vezi că te bat”. Miron Cozma s-a îmbrâncit cu liderul Asociației Victimelor Mineriadelor, după...
Oana Roman a făcut o gafă colosală şi a fost taxată imediat: 'Se vede clar...
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
ANIMAŢIE. "Nu pot să vă spun ce am văzut, băiatul ardea". Trei prieteni, cursă nebună...
Breaking news despre Florin Piersic!
Care este singurul tip de carne complet interzis în România! Ce pățești dacă mănâci așa...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Când intri pe autostradă, dai semnal STÂNGA sau DREAPTA? Ce semnale luminoase sunt impuse de...
Curtea Penală Internaţională solicită mandate de arestare pentru premierul Netanyahu şi Yahya Sinwar - liderul...
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Se schimbă buletinele în România. Când se emit noile cărți de identitate
Pare banală, dar mulți șoferi o ignoră. Regula care aduce o amendă zdravănă
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
Ei sunt cei trei tineri care au murit în cumplitul accident din Iași. George și...
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este...
Victorie pentru Julian Assange! Decizia luată de judecători în procesul împotriva extrădării în SUA
×